Naturale

Aria protejată “Lacul Ursu şi arboretele pe sărături”

Aria protejată “Lacul Ursu şi arboretele pe sărături” este amplasată pe teritoriul intravilan al oraşului Sovata, în staţiunea turistică. Aria este definită ca rezervaţie naturală de interes naţional conform Legii 462/2001 - privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, corespunzând categoriei IV IUCN (Internaţional Union for Conservation of Nature). Suprafaţa ei este de 79 ha, din care 73,3 ha pădure şi 5,7 ha suprafeţe acvatice. Are ca obiective de conservare şi protecţie lacurile Ursu, Aluniş, Roşu, Verde, Mierlei şi Paraschiva, respectiv pădurea situată pe substraturile saline adiacente acestor lacuri. Aria protejată se află în custodia Primăriei Oraş Sovata şi Direcţia Silvică Mureş – Ocol Silvic Sovata.

FLORA:

Stratul subţire de sol argilos în amestec cu gresie nisipoasă care acoperă masivul de sare face posibilă existenţa pădurii seculare cu vegetaţie foarte bogată. Coexistenţa sării, a solului sărat si a pădurii este un fenomen rar întâlnit, întrucât terenurile sărate sunt de regulă pustii, cu vegetaţie halofită slab dezvoltată.

În stratul relativ subţire de sol se ancorează rădăcinile speciilor lemnoase cele mai des întâlnite: stejarul (Quercus robur), gorunul (Quercus petraea) – în proporţie de 37.61%, fagul (Fagus syilvatica) – 26.41%, carpenul (Carpinus betulus)-34.25%. În anumite locuri întâlnim si molizi (Picea abies)-1.71% cât si pini (Pinus silvestris, Pinus nigra). Molizii dar şi exemplarele foioase ajung la dimensiuni considerabile, astfel nu sunt rare exemplare de stejar cu dimensiuni de peste 1 m diametru si molizi cu diametru de peste 60-70 cm.

Surprinzător de bogată si abundentă este şi vegetaţia ierboasă a pădurilor. În luna iulie solul este acoperit în proporţie de 25-40% de un covor ierbos, care cuprinde 30-35 de specii. Alături de speciile obisnuite, ca Urtica dioica, Chelidonium majus, Taraxacum officinale, Gallium sp., Veronica sp., etc remarcăm si prezenţa unor flori endemice, ca lăptucul oii (Telekia speciosa - endemism intracarpatin) şi specii rare, ca papucul doamnei (Cypripedium calceolus) si crinul de pădure (Lilium martagon).

Alte specii lemnoase în amestec cu cele amintite sunt: ciresul sălbatic (Cerasus avium), plopul tremurător (Populus tremula), mărul pădureţ (Malus sylvestris), cornul (Corus mas), sângerul (Cornus sanguinea), păducelul (Crataegus monogyna), alunul (Coryllus avellana), frasinul (Fraxinus excelsior), jugastrul (Acer campestre), paltinul de munte (Acer pseudoplatanus). Dintre speciile lemnoase căţărătoare amintim curpenul (Clematis vitalba) si iedera (Hedera helix).

FAUNA:

Fauna este caracteristică pădurilor de cvercinee din zona dealurilor mijlocii. În zonele adiacente se pot întâlni carnivorele mari: ursul (Ursus arctos arctos L), lupul (Canis lupus), râsul (Lynx lynx). Căpriorul (Capreolus capreolus) pătrunde frecvent pe teritoriul arie protejate, cerbul comun (Cervus elaphus) găsindu-se în zonele adiacente. Alte specii ce se regăsesc în această zonă: mistreţul (Sus scrofa), bursucul (Meles meles), jderul de copac (Martes martes), jderul de piatră (Martes foina), pisica sălbatică (Felis sylvestris), etc.

Ornitofauna este bogată, putând întâlni speciile comune ca mierla (Turdus merula), Oenanthe oenanthe, piţigoi (Parus sp), Nucifraga cariocatactes, Coracias garullus, Cuculus canorus, iar dintre răpitoare Buteo buteo, Pernis apivorus, etc.

LACURILE:

Lacul Ursu

Este cel mai mare lac sărat, heliotermal din România, cu o suprafaţă de 40.235 mp, circumferinţa de 1180 m şi o adâncime maximă ce depăşeşte 18 m. S-a format în în perioada 1875-1880 în urma unor complexe evenimente geologice, meteorologice şi hidrologice, prin dizolvarea treptată a masivului de sare de către apele a două pâraie (Auriu şi Criş-Topliţa), urmată de surparea terenului. Golul rezultat a fost umplut de cele două pârâiaşe, într-o perioadă de aproximativ 5 ani luând naştere actualul lac având formă asemănătoare unei piei de urs întinse, de unde a căpătat şi denumirea sa.

Apa dizolvă în continuare sarea din masivul de sare, astfel salinitatea Lacului Ursu prezintă o variaţie mare în funcţie de adâncime: 0-2 m până la 100 g/l , de la 2 m până la fundul apei 220-300 g/l . Apa dulce a pârâurilor Auriu şi Topliţa, având densitatea specifică mai redusă decât apa sărată, se menţine la suprafaţă şi acţionează ca izolator termic: permite penetrarea radiaţiilor solare care încălzesc straturile de apă sărată din interior, dar totodată previne pierderea căldurii acumulate, acest fenomen fiind cunoscut sub denumirea de heliotermie.

Lacul Aluniş

Se situează la o distanţă de 60 m de limita vestică a Lacului Ursu. Geneza acestui lac este strâns legată de cea a Lacului Ursu: surplusul de apă din Lacul Ursu s-a scurs spre vest, într-o altă dolină carstosalină, care prăbuşindu-se, a dat naştere Lacului Aluniş. Suprafaţa lacului este de 0,37 ha, adâncimea maximă de 6,4 m, oglinda apei se află cu cca. 4 m sub nivelul Lacului Ursu. Surplusul de apă al lacului se scurge prin Valea Frumoasă şi Pârâul Sărat, ajungând în pârâul Sovata. Concentraţia de sare este mai redusă, totodată şi fenomenul heliotermiei este mai slabă, aici neexistând stratificarea apei caracteristic Lacului Ursu.

Lacul Roşu şi Lacul Verde

Lacurile Roşu şi Verde sunt situate în partea nord-vestică a Lacului Ursu, într-o vale lungă de aprox. 120 m. Aceste două lacuri, legate între ele, au luat naştere în urma dizolvării superficiale intense a masivului de sare pe locul unor doline. Lacul Verde are o suprafaţă de 0,14 ha şi adâncime maximă de 2,1 m, Lacul Roşu situat imediat în aval are dimensiuni mai reduse cu o suprafaţă de 0,029 ha şi adâncime maximă de 1,05 m.

Cele două lacuri sunt alimentate dintr-un izvor sărat din apropiere, iar surplusul lor de apă se scurge în Lacul Ursu, constituind sursa de apă sărată al acestuia. Denumirea Lacului Roşu provine de la prezenţa oxizilor de fier, abundenţi în structura sedimentară aferentă. De asemenea, nu este exclus faptul ca toponimul să fie derivat şi din asocierea cu abundenţa de crustacee (Artemia salina) ce îl populează în sezonul estival.

Lacul Paraschiva

Situat la nord de Lacul Ursu, lacul Paraschiva s-a format în anul 1980, în urma acumulării de precipitaţii în mijlocul unei doline de sare. Stratul sedimentar al lacului este atât de gros, încât apa adunată nu a atins substratul de sare, astfel aceasta este un lac dulcicol. A fost amenajată pentru pescuit sportiv, fiind populată cu peşti.

Lacul Mierlei

Este cel mai tânăr lac sărat, luând naştere la începutul anilor 1950 într-o dolină de sare . Aflat în mijlocul pădurii, lacul are o suprafaţă de 0,147 ha şi adâncime maximă de 1,85 m, fiind alimentat de câteva izvoare sărate de mici dimensiuni.

MUNTELE DE SARE:

În zona cuprinsă între văile p. Răchitiş şi Vâlceaua Băilor, sarea ca rocă masivă de zăcământ de pe fundul depresiunii Transilvaniei, se apropie şi chiar străbate la suprafaţă datorită forţelor geologice. Formaţiunea geologică denumită Muntele de sare se află în imediata apropiere a Lacului Roşu , în partea nord-vestică a acestuia. În urma infiltraţiilor de apă şi a ploilor torenţiale, depozitele deluviale din această parte a masivului au fost afectate de alunecări de teren superficiale, în urma căruia a fost decopertat versantul, blocuri de sare apărând în lumina zilei. Ca urmare a solubilităţii ridicate a sării, apele de precipitaţii au săpat mii de şanţuri separate de creste mai mult sau mai putin late, numite de specialişti lapiezuri.

Natura 2000

                Existența și necesitatea de conservare a unor formațiuni naturale deosebite a impus declararea ca arie protejată de interes național (prin Legea 5/2000 -  privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate, punctul 2636; publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 152 din 12 aprilie 2000) a teritoriului “Lacul Ursu și arboretele de pe sărături”.

Lacul Ursu,  cel mai mare lac heliotermal din Europa este obiectivul principal de consevare alături de alte 5 lacuri sărate (Aluniș, Roșu, Verde, Mierlei și Paraschiva – acesta din urmă aproape dulcicol).

                Alte obiective deosebite sunt: arboretele de pe sărături, datorită existenței vegetației forestiere – arbori seculari din diferite specii (stejar, gorun, brad, fag, etc.) bine dezvoltate pe substrat sărat cât și a existenței formațiunilor saline de suprafață (Muntele de sare).

În 2011, prin delimitarea siturilor Natura 2000, (Ordin nr. 2387 din 29 septembrie 2011 al MMP) aria protejată este declarată parte a sitului Natura 2000 Călimani-Gurghiu, ROSCI0019.

Situl acoperă cea mai mare parte a celor două masive vulcanice – Munţii Călimani şi Munţii Gurghiului. Aici morfologia variată a reliefului coroborat cu aspectele pedo-climatice au favorizat menţinerea unei biodiversităţi valoroase, reprezentative pentru munţii vulcanici din Carpaţi. La acest lucru a contribuit şi existenţa pădurilor natural-fundamentale compacte pe mari întinderi (peste 100000 ha), arealul acestora nefiind alterat semnificativ de activitatea antropică, păstrându-se varietatea habitatelor şi a speciilor. În acest spaţiu procentul habitatelor de interes european depăşeşte, conform Manualului Habitatelor, 95% din suprafaţă, clasele dominante fiind pajiştile seminaturale umede, preerii mezofile – 5%, pajiştile alpine şi subalpine – 3%, pădurile caducifoliate – 16%, pădurile de conifere – 34% şi pădurile mixte – 39%. De asemenea, în această regiune există una dintre cele mai numeroase populaţii evaluate şi totodată un important centru genetic pentru carnivore din Carpaţi: urs brun (Ursus arctos) – peste 400 exemplare, lup (Canis lupus) – 100-120 exemplare şi râs (Lynx lynx) – 70-80 exemplare. Un esenţial factor de favorabilitate în menţinerea valorii biodiversităţii l-a constituit lipsa aşezărilor umane pe tot acest teritoriu vast, exceptând defileul Mureşului unde există însă o serie de culoare ecologice bine individualizate.

Procentul habitatelor de interes european depăşeşte 95%. Conform Manualului habitatelor sunt 13 habitate, din care 4 de importanță deosebită (Directiva Habitate), 18 specii de păsări, 9 specii de mamifere, 2 de reptile, 5 de pești (inclusiv Hucho hucho), 6 specii de nevertebrate (iclusiv Rosalia alpina) si 8 specii de plante.

                Munţii Călimani şi Gurghiu sunt munţi de origine vulcanică având pante mari (media peste 30 grade), relief extrem de variat şi frământat, cu aglomerate vulcanice, ce dau forme de relief specifice, de un mare pitoresc. Morfologia reliefului alături de caracteristicile bio-pedo-climatice specifice favorizează menţinerea unei biodiversităţi deosebit de valoroase.