Trăsăturile climatice ale zonei sunt o consecinţă a poziţiei sale în centrul Transilvaniei, fapt care încadrează acest teritoriu în subprovincia climatic temperat-continental moderată, definită de circulaţia şi caracterul maselor de aer din Vest şi Nord-Vest.

   Staţiunea are o clima subalpină, cu veri răcoroase (temperatura medie în iulie este de 18,5°C) si ierni blânde (temperatura medie în ianuarie este de -3,5°C), temperatura medie anuală fiind de 7,5 °C. Numărul zilelor de vară oscilează între 60 – 85. Zilele tropicale sunt puţine, astfel că abia se însumează 18 zile din cursul unui an. Din cifra menţionată 6 zile revin exclusiv lunii august. Numărul mediu anual al zilelor cu îngheţ este de 127. Numărul cel mai mare de zile cu îngheţ aparţine lunii februarie.

   Precipitaţiile – cantitatea medie multianuală de precipitaţii atmosferice se situează în jurul valorii de 750 mm, cu valori maxime în perioada aprilie- iulie. Cantităţile medii din luna iulie se încadrează între 80-180 mm, iar în luna ianuarie între 30-50 mm. Numărul mediu anual de zile cu precipitaţii este de 130, iar cel de zile cu strat de zăpadă de 70.

   Regimul eolian este moderat, cu viteza medie de 10 m/s. Anual se înregistrează 113 zile cu vânt, dar numai 9 zile în care viteza vântului depăşeşte 35km/h. Direcţia predominantă a vânturilor este dinspre NE şi NV, primăvara fiind vânturi frecvente şi din direcţia SE.  Aerul este curat, foarte bine oxigenat, conţinând în cantităţi mare ioni negativi.

   Informațiile meteorologice din zonă le găsiți sub meniul Prognoza Meteo.


Curs valutar

Prognoza meteo

TRAFIC WEB

433169
Astazi
Ieri
Saptamana curenta
Saptamana trecuta
Luna curenta
Luna trecuta
Toate
449
79
1096
380524
5390
4738
433169

Your IP: 18.117.91.153
2024-04-26 20:54

Prețuri carburanți

Pentru detalii privind prețul carburanților, vă invităm să accesați următoarele site-uri:

http://www.pretbenzina.ro/petrom - Benzinăria PETROM (Sovata Str. Principală Nr. 119, Tel. 0372 - 484 029)

http://www.pretbenzina.ro/mol - Benzinăria MOL (Sovata Str. Primăverii Nr. 58, Tel. 0265 - 570 739)

Prețul carburanților comercializate la Benzinăria Sora Sovata puteți afla la numărul de telefon: 0365082019, 0752040446, sau personal la adresa: Sovata Str. Praidului Nr. 38